|
Ortelecul, atestare documentară, încă din anul 1411, când figurează în documente cu denumirea de “Pagus Vartelec”, adică “Cetate”. Din descoperirile arheologice reiese că este o localitate mult mai veche. Astfel in 1962 este descoperită o figură ZOOMOFORĂ din bronz, infăţişând un capricron - emblema corpului de trupa XIII – Gemina.
Nu-i de mirare pentru că doar câţiva
kilometrii ne despart de cetatea romană
“Porolissum” – Moigrad. |
La poalele colinelor domoale şi primitoare ale Munţilor Meseş care-şi coboară codrii ca o streşină ocrotitoare peste locuri şi oameni, aici într-un minunat amfiteatru şi-au stabilit aşezarea, din vremi numai de ei ştiute primii locuitori ai localităţii ORTELEC, la periferia Zalăului.
Aici s-a remarcat locul unui vechi castru pe locul numit “Cetate” şi unde se înalţă astăzi bisericuţa “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”. Se presupune că din ruinele acestui castru s-a ridicat în 1840 această biserică şi locul se cheamă până în ziua de astăzi “Cetate”.
Cu timpul această bisericuţă a devenit neîncăpătoare şi credincioşii şi-au dorit o biserică nouă mai mare. În locul celei vechi nu s-a primit aprobare de a se construi alta şi Doamne, mult am căutat “loc Domnului”, până în 8 septembrie 2005 – Nasterea Maicii Domnului – când a venit un om providenţial din Timişoara şi ne-a donat terenul pentru noua biserică. În 21 mai 2006, nu în “axis mundi”, ci în locul unde a hotărât Maica Domnului, Prea Sfinţitul Episcop Vicar al Oradiei - Petroniu Sălăjanul a pus piatra de temelie a noii biserici cu hramul “NAŞTEREA MAICII DOMNULUI”. |